Peştera Muierii
Peştera Muierii a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.
Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Insângerate denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola inaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.
Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi,lei,hiene,vulpi,lupi,capre sălbatice si mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre.